Vestul şi sudul Europei, sub ape. În Madrid, mai multe staţii de metrou au fost inundate

Data publicării:
madrid

Ploi torenţiale cad fără încetare de aproape o săptămână la Genova şi în împrejurimi. Un dig nu a mai făcut faţă presiunii şi a cedat, inundând mai multe drumuri, dar şi un tronson de cale ferată. Două trenuri au rămas blocate timp de mai multe ore în apropierea oraşului-port, iar călătorii au avut nevoie de ajutorul echipelor de intervenţie pentru a coborî din vagoane.

Inundaţiile nu au ocolit nici Spania. La Madrid, o ploaie torenţială a dat peste cap transportul în comun după ce mai multe staţii de metrou au fost inundate. Furioşi, călătorii au postat pe reţelele de socializare mai multe fotografii în care sunt surprinşi oameni ce păşesc cu greu prin bălţile formate în urma ploilor.

În Franţa, furtunile de peste weekend au lăsat în urma lor distrugeri importante în sudul ţării. Numeroase case şi drumuri au fost inundate şi mai multe şcoli au fost închise. Meteorologii nu au veşti bune nici pentru perioada următoare. 19 departamente din sudul ţării rămân sub avertizare de cod galben de precipitaţii şi inundaţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri