Sari la conținut

VIDEO. Marş anti-Brexit, la Londra. Peste 40.000 de oameni demonstrează pe străzile capitalei britanice

La nouă zile de la referendumul prin care britanicii au decis un Brexit, o lungă coloană a pornit cu puţin înainte de ora locală 12.00 (14.00, ora României) către Parlament, de pe Park Lane, prin Hyde Park, în centrul Londrei.

Familii întregi, oameni de toate vârstele, inclusiv persoane în vârstă, britanici, europeni, londonezi participau la miting.

Evenimentul a fost convocat în grabă, pe reţele de socializare, în urmă cu peste o săptămână.

Mulţi dintre cei care au postat mesaje anti-Brexit pe reţele de socializare săptămâna aceasta au ieşit în stradă pentru a-şi exprima îngrijorarea, adaugă BBC.

Zeci de steaguri europene erau purtate de mulţime, care agita pancarte pe care se puteau citi mesaje ca "Breverse" - adică anularea Brexitului -, "Brexitul este o prostie" sau "Campania 'Leave' a minţit".

"Noi iubim UE", strigau manifestanţii.

The Guardian a postat o serie de astfel de mesaje, ca "Nothing compares2EU" sau "Fromage not Farage", o înţepătură la adresa eurodeputatului xenofob şi antieuropean Nigel Farage, liderul Ukip. 

Acesta a devenit unul dintre sloganurile preferate ale manifestanţilor, scrie The Guardian.

"Eu vreau să rămân în Uniunea Eurpeană. Putem face ceva atât timp cât Articolul 50 nu este activat", a declarat pentru AFP David, unul dintre manifestanţi, îmbrăcat în galben şi albastru, culorile steagului european, referindu-se la articolulu din Tratatul de la Lisabona care permite declanşarea procesului ieşirii din UE.

"Am luat o decizie proastă din cauza minciunilor campaniei pro-Brexit. Eu vreau să ne revizuim decizia", declară Casey, în vârstă de 37 de ani, cu o coroană de flori galbene şi albastre pe cap, care ţine în mâini o imensă inimă gobflabilă.

"Toată lumea ştie că, în cazul unui nou referendum, vom vota să rămânem", afirmă Nicholas Light, în vârstă de 82 de ani, care adaugă că "zeci de mii de persoane nu au votat pentru a ieşi sau rămâne în UE, ci împotriva Guvernului".

Potrivit unui sondaj realizat de Ipsos Mori pentru BBC, 16% dintre britanicii care au votat în refrendum cred că Marea britanie va rămâne în UE, 22% nu ştiu dacă ţara va ieşi din blocul european, iar 48% dintre alegători apreciază că este necesar să aibă loc alegeri legislative înaintea lansării negocierilor de ieşire din UE.