Sari la conținut

VIDEO. Primul protest cu holograme din lume

Hologramele a 80 de protestatari au fost proiectate în faţa Parlamentului de la Madrid, într-un protest faţă de proiect de lege ce interzice şi amendează manifestaţiile neautorizate. Demonstraţia a fost iniţiată de o organizaţie neguvernamentală înfiinţată cu scopul opririi acestei legi.

Oamenii protestează, iar reacţia guvernului este de a interzice posibilitatea acestor oameni să iasă în stradă. Este un atac, un atac foarte dur la principiile fundamentale ale democraţiei, la libertatea de exprimare, la libertatea de a demonstra şi la libertatea de a obţine informaţii în mod liber”, a spus Carlos Escano, holograma purtătorului de cuvânt al organizaţiei.

Voluntarii organizaţiei au fost filmaţi în timp ce manifestau, au convertit imaginile în holograme şi le-au proiectat apoi în faţa Parlamentului.

„Este o idee bună! Dacă singurul mod în care putem demonstra în linişte şi prin intermediul hologramelor, atunci trebuie să protestăm aşa. Mi se pare o idee foarte originală, luând în considerare tot ce s-a întâmplat”, a spus un cetățean spaniol.

Proiectul de lege interzice protestele faţă de Parlament, dar şi reuniunile în spaţiul public. În plus, oricine filmează intervenţia forţelor de ordine sau se opune ordinelor acestora riscă amenzi de până la 30.000 de euro sau chiar închisoarea.