VIDEO. Rochii de seară în locul uniformelor. Femeile din forţele separatiste din Ucraina s-au transformat în fotomodele

Data publicării:
roki

Exploziile, atacurile cu rachete, schimburile de focuri au contenit în Doneţk, după încheierea armistiţiului în urmă cu aproape o lună, iar trupele separatiste au timp şi de petreceri. Ziua Femeii a fost sărbătorită într-unul dintre marile hoteluri din oraş, iar vedete au fost tinerele care luptă umăr la umăr cu bărbaţii împotriva armatei ucrainene.

E un eveniment care demonstrează că femeile din armată sunt frumoase şi feminine”, spune Daria Voronina, una dintre participante.

Cele 12 tinere au sosit la defilare îmbrăcate în uniforme militare. La Hotelul din Doneţk le aştepta o armată de stilişti, care în câteva ore le-au transformat pentru defilare.

Combatantele au îmbrăcat rochii lungi de gală, cu umerii dezgoliţi, şi nimic nu trăda faptul că, în restul timpului, patrulează pe străzi cu mitraliera în mână. Femeile spun că ele au ales să se înroleze în forţele separatiste din Doneţk, dar speră că va veni şi ziua în care pacea va domni în regiune.

Sperăm la pace şi vrem pace. Copiii noştri să nu mai fie ucişi şi nici civilii care nu au nicio vină”, spune Irina Litvinova.

Zeci de invitaţi au asistat la defilare, dar în sală au fost prezenţi şi separatişti înarmaţi care au supravegheat locul în permanenţă.

Ne-am scos uniformele şi am îmbrăcat rochii frumoase pentru defilare. Am demonstrat că tinerele care par fragile pot mânui o armă”, spune Irina Liuşuban.

Peste 6.000 de oameni au fost ucişi în estul Ucrainei, în aproape un an de conflict armat între armata Kievului şi separatiştii care vor independenţa. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...