VIDEO. Sărbătoare la Londra. Astăzi este marcată, oficial, aniversarea Reginei Elisabeta a II-a

Data publicării:
qween

Momentul va fi dublat de un spectacol al aviaţiei regale. 31 de aeronave vor străbate cerul în onoarea Reginei Elisabeta a II-a.

Printre ele au fost incluse şi modele Spitfire şi Hurricane, devenite legendare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

La ceremoniile de la Londra asistă şi ducesa de Cambridge, la prima sa apariţie în public după naşterea prinţesei Charlotte, în urmă cu o lună şi jumătate.

Anterior, întreaga familie regală a asistat, alături de mii de britanici şi turişti la defilarea cavaleriei. „Parada de ziua Reginei” are o tradiţie de peste 250 de ani şi se referă la ritualul tradiţional care avea loc înaintea începerii unei lupte.

Ziua de naştere a Reginei Elisabeta a II-a este pe 21 aprilie, iar anul acesta a împlinit 89 de ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri