Sari la conținut
News Alert

Viktor Orban îi răspunde lui John McCain: Afirmaţiile senatorului american sunt un atac la adresa suveranităţii Ungariei

Viktor Orban / FOTO: MediafaxFoto

Într-un interviu pentru postul public de radio Kossuth, Orban a catalogat "extremiste" afirmaţiile lui McCain şi a apreciat că ele "reflectă persoana care le-a făcut", informează Mediafax. 

Senatorul republican a declarat marţi că Ungaria este "o ţară foarte importantă, în care se petrec lucruri rele". El a adăugat că este vorba despre "o naţiune aflată pe punctul de a-şi ceda suveranitatea unui dictator neofascist care face echipă cu (preşedintele rus) Vladimir Putin".

Viktor Orban afirmă în acest interviu că principala sa prioritate este să păstreze independenţa ţării şi că nu va fi "un vicerege în Ungaria comandată de vreun stat străin". El mai spune că independenţa energetică, financiară şi comercială "nu era atractivă pentru beneficiari în perioada de dinainte de 2010, când Ungaria nu era independentă, iar ei puteau să profite de unguri".

"Situaţia devine mai simplă" în legătură cu cei cei şase oficiali unguri de rang înalt vizaţi de interdicţia de a pătrunde pe teritoriul Statelor Unite din cauza unor suspiciuni de corupţie, a declarat el, apreciind că "americanii au făcut deunăzi o declaraţie clară şi au spus că şefa Fiscului (ungar) a comis o infracţiune de corupţie".

Şefa Fiscului Ildiko Vida nu are de făcut decât un singur lucru, şi anume să intenteze fără întârziere un proces pentru calomnie, a declarat Viktor Orban. "Legea ungară oferă oricărui cetăţean posibilitatea să se apere, iar eu aştept ca fiecare oficial de rang înalt al statului să facă acest lucru într-o asemenea situaţie", a spus premierul ungar.

Însă ea "va merge după gratii" în cazul în care acuzaţiile de corupţie vor fi dovedite, a răspuns el unei întrebări în acest sens.

Întrebat dacă Ungaria ar putea restrânge intrarea pe teritoriul său, ca reacţie faţă de interdicţia impusă de către Statele Unite, Orban a răspuns: "Vom acţiona aşa cum trebuie să acţioneze o ţară mândră de independenţa sa".