Sari la conținut

Violențe în fața Consulatului Rusiei la Odessa

Incidentele s-au produs după ce manifestanţii au depus coroane funerare la porţile Consulatului Rusiei din Odessa, în semn de protest. Participanţii la miting au semnat chiar şi o petiţie prin care au cerut ca reprezentanţa diplomatică să dea jos steagul rusesc de pe clădire.

În acest timp, situaţia în estul Ucrainei continuă să fie extrem de tensionată. Președintele Petro Poroșenko a ordonat armatei să preia controlul asupra întregii frontiere cu Rusia și a promis că odată ce granița va fi securizată urmează să declare încetarea focului pe o perioadă limitată.

Graniţa cu Rusia a fost închisă pe o distanţă de aproape patru sute de kilometri. Totodată, puterea de la Kiev acuză Rusia că şi-a mobilizat din nou trupe în apropierea graniţei şi că acestea sunt gata să intervină.

„Numărul forţelor ruse concentrate lângă graniţa cu Ucraina se ridică la aproape 16.000 de soldaţi, pe teritoriul Crimeei mai sunt până la 20.000 de soldaţi şi 3.500 de soldaţi pe teritoriul Transnistriei, care sunt gata să treacă la acţiuni mai directe şi mai agresive”, a spus ministrul Apărării, Andrii Parubîi.

Noile tensiuni au apărut în condițiile în care Rusia a sistat livrarea de gaze către Ucraina.