Sari la conținut

Vladimir Putin a semnat un decret privind reabilitarea tătarilor din Crimeea

 

„Ţin să vă informez că am semnat un decret privind reabilitarea tătarilor din Crimeea, a armenilor, germanilor, grecilor, tuturor celor care au suferit în timpul represiunii stailiniste”, a anunţat Vladimir Putin în cadrul unei reuniuni guvernamentale, informează Mediafax.

Tătarii din Crimeea, care reprezintă aproximativ 12 la sută din populaţia peninsulei, au boicotat în mare parte referendumul din 16 martie, care a condus la alipirea Crimeei la Rusia.

Toată populaţia de tătari din Crimeea a fost deportată în Asia Centrală la sfârşitul celui de-al doilea război mondial de către Stalin, care o acuza de colaborare cu germanii.

Tătarilor nu li s-a permis să se întoarcă în Crimeea decât după perestroika, la sfârşitul epocii sovietice. Ucraina nu a adoptat niciodată legea privind reabilitarea lor, iar tătarii se confruntă în continuare cu probleme privind proprietatea asupra terenurilor, în special.

Formată în prezent din aproximativ 300.000 de persoane, această comunitate cere să beneficieze de o lege rusă din 1991 privind „Reabilitarea popoarelor reprimate”, care oferă dreptul la unele compensaţii.