Zi istorică pentru Ucraina. Se semnează Acordul de Asociere cu UE

Data publicării:
UcrainaziIstorica

Imediat după ce Viktor Ianukovici a dat înapoi în privinţa Acordului de Asociere cu UE, mii de oameni au ieşit în stradă la Kiev şi în marile oraşe pentru a-i cere să revină asupra deciziei. Fostul preşedinte al Ucrainei a încercat să calmeze spiritele şi să convingă populaţia că a fost o decizie impusă de presiuni economice.

„Vreau ca pacea şi calmul să domnească în marea noastră familie ucraineană. Aşa cum un tată nu îşi poate lăsa familia fără pâine, nici eu nu am dreptul să las oamenii la mila sorţii, cu toate problemele care pot apărea din cauza presiunilor sub care ne aflăm acum”, spunea Viktor Ianukovici

Nimic nu i-a convins însă pe ucraineni să-şi abandoneze visul european. Treptat, demonstraţiile au luat amploare şi s-au transformat într-un razboi urban, în care au fost răniţi zeci de oameni.

Sute de mii de ucraineni au cerut zilnic plecarea de la putere a lui Viktor Ianukovici, iar pe străzile din Kiev s-au dat lupte între forţele de ordine şi protestatari. Totul a culminat pe 20 februarie, cea mai sângeroasă zi de la începerea conflictului.

88 de oameni au murit atunci în capitala Ucrainei, când poliţia a deschis focul asupra manifestanţilor. Evenimentele s-au succedat cu repeziciune. Președintele Ianukovici a anuntat alegeri anticipate şi revenirea la Constituţia din 2004, dar era prea târziu. Parlamentul l-a demis şi a decis organizarea alegerile prezidenţiale anticipate pe 25 mai. Acuzat de crime în masă, Viktor Ianukovici a fugit în Rusia, iar fostul premier Iulia Timoşenko a fost eliberat din închisoare.

Finalul tensiunilor de la Kiev a dat startul altora, în estul rusofon al Ucrainei şi mai ales în Peninsula Crimeea. Au avut loc confruntari între forţele de ordine şi militanţii proruşi, care au ocupat sediile Guvernului şi Parlamentului regional.

Până la urmă, bazele militare din Crimeea au fost cedate fara luptă, iar mulţi dintre soldaţii Kievului au părăsit peninsula. Pe 16 martie, locuitorii Crimeei au votat în favoarea separării acesteia de Ucraina. Două zile mai târziu, preşedintele rus Vladimir Putin semna tratatul de anexare a regiunii.

Tendinţele separatiste au cuprins la începutul lunii aprilie şi estul Ucrainei continentale. Activiştii proruşi au ocupat mai multe clădiri oficiale şi au cerut organizarea unui referendum pentru independenţa regiunilor Doneţk şi Lugansk. Confruntările din aceste zone între susţinătorii puterii proeuropene de la Kiev şi simpatizanţii Moscovei s-au soldat cu zeci de morţi şi sute de răniţi.

Pentru a prelua controlul asupra estului ţării, liderii de la Kiev au trimis armata în regiune. Cu toate acestea, la 11 mai, separatiştii proruşi au declarat independenţa regiunilor Doneţk şi Lugansk în urma unor referendumuri, considerate însă ilegale de către puterea de la Kiev şi cancelariile occidentale. Luptele violente între cele două tabere s-au soldat până acum cu sute de morţi şi răniţi în ambele tabere.

La 25 mai, Ucraina şi-a ales un nou preşedinte care a trasat obiectivele mandatului de la bun început.

Ne vom concentra pe oprirea războiului, a haosului şi a dezordinii şi aducerea păcii pe pământul ucrainean. Vom face totul pentru a aduce valorile Uniunii Europene în Ucraina, spune Petro Poroşenko.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...