Sari la conținut

Un fulger a ucis peste 300 de reni în sudul Norvegiei

Peste 300 de reni sălbatici au fost găsiți decedați după ce au fost loviți de un fulger într-un podiș din sudul Norvegiei, au informat autoritățile locale citate de agenția de presă DPA, potrivit Agerpres.

©FOTO: GULIVER/GETTY IMAGES

O furtună a lovit vineri platoul montan Hardangervidda, din regiunea Telemark, unde serviciul de gardieni a numărat până la 322 de reni morți, a declarat Knut Nylend, purtătorul de cuvânt al Norwegian Nature Inspectorate, pentru postul public NRK.

Nylen a atribuit unui fulger numărul "neobișnuit de mare" al renilor morți, precum și faptului că renii stau adesea în turmă, aproape unii de alții.

Podișul Hardangervidda, a cărui mare parte formează un parc național, este o destinație populară pentru activitățile desfășurate în aer liber, fiind, în același timp, sălaș pentru o populație estimată la 10.000 de reni sălbatici, potrivit centrului norvegian specializat pe monitorizarea și protecția renilor sălbatici Norwegian Wild Reindeer Centre, mai notează agenția DPA.