Sari la conținut

Un refugiat somalez ar fi autorul atacului terorist din Canada

Premierul canadian Justin Trudeau a denunţat un ”atenttat terorist” la Edmonton (vest), unde un somalez, care aştepta să primească statutul de refugiat, a agresat cu o armă albă un poliţist, după care a rănit patru pietoni intrând în ei cu o camionetă, relatează AFP, citat de News.ro.

Trudeau s-a declarat duminică ”extrem de îngrijorat şi indignat de această tragedie”, pe care a catalogat-o drept un ”atentat terorist”.

”Terorismul nu are ce căuta în Alberta (...) (şi nici) ura şi extremismul”, a declarat la rândul său Rachel Notley, şefa Guvernului acestei provincii din vestul Canadei.

Un steag al organizaţiei Statul Islamic (SI), găsit în maşina suspectului, şi modul de operare - un vehicul folosit ca armă, la fel ca în alte atacuri - au determinat poliţia să deschidă o anchetă cu privire la un ”act de terorism”.

Bărbatul, în vârstă de 30 de ani - identificat de presa locală drept Abdulahi Hasan Sharif -, este un somalez care se afla deja pe radarul serviciilor de informaţii.

Suspectul ”este un somalez care se află într-un proces de solicitare a statutului de refugiat”, a anunţat Marlin Degrand, comisarul adjunct al Jandarmeriei Regale Canadiene (GRC). El a adăugat că în 2015 bărbatul a fost interogat în cadrul unei anchete legate de mişcări islamiste.

Însă, în urma interogatoriilor, ”nu au existat probe suficiente pentru a-l urmări în baza unor acuzaţii de terorism”, a declarat comisarul adjunct.

Atacul a început sâmbătă către ora locală 20.15 (duminică, 5.15, ora României) în apropiere de stadionul din capitala Albertei, unde se desfăşura un meci de fotbal canadian.

Un bărbat aflat la bordul unui automobil care rula cu viteză a lovit bariera metalică, iar apoi a aruncat un poliţist la cinci metri înălţime, potrivit poliţiei.

Imagini surprinse de o cameră de supraveghere rutieră, difuzate de poliţia din Edmonton duminică, arată violenţa şocului şi hotărârea şoferului.

Imediat după ce a lovit poliţistul, bărbatul iese din vehicul, dă un tur în jurul lui şi se duce să lovească, cu un cuţit, un polişist aflat la pământ, după care o ia la fugă pe jos.

Poliţia, care a ridicat o serie de baraje rutiere în acest oraş cu 800 de mii de locuitori, controlează, către miezul nopţii, o camionetă folosită la mutări, al cărei şofer este identificat ca fiind proprietarul maşinii implicate în agresarea poliţistului, cu patru ore mai devreme.

O urmărire a început atunci, la care au luat parte peste zece maşini de poliţie.

În cursul fugii, ”suspectul a încercat în mod deliberat să lovească pietoni în pasajele rezervate sau pe trotuare”, rănind patru persoane, în două locuri, a confirmat Rod Knecht, ţeful Poliţiei din Edmonton într-o conferinţă de presă televizată.

În cursa sa nebună, şoferul a pierdut controlul asupra volanului camionetei, care s-a răsturnat.

Poliţişti au spart parbrizul şi au tras o grenadă asurzitoare, potrivit şefului poliţiei. În faţa rezistenţei suspectului, poliţişti au folosit taserul pentru a-l ”neutraliza” şi a-i pune cătuşe.

”Credem că este un individ care a acţionat singur, deşi ancheta se află abia la început”, a declarat el. În opinia primarului din Edmonton Don Iverson, atacul este al ”unui lup solitar”. ”Nu putem să lăsăm şi nu vom lăsa extremismul violent să prindă rădăcini” în populaţii, a dat asigurări Justin Trudeau.

Şeful Guvernului a fost criticat din cauza politicii sale în domeniul migraţiei, după sosirea câtorva mii de refugiaţi de când a venit la putere, în 2015.

În Canada au avut loc mai multe atacuri în ultimii ani. În octombrie 2014, un canadian a ucis un militar într-o parcare la Québec. Două zile mai târziu, un tânăr radicalizat a ucis un militar într-un atac în faţa Parlamentului din Ottawa.

În martie 2016, un canadian care se reclama islamist radical a agresat doi militari într-un centru de recrutare la Toronto. În ianuarie, un adept al supremaţiei albilor a ucis şase musulmani la o moschee, la Québec.