Sari la conținut

„Văduva Neagră”, condamnată la moarte. Cum și-a ucis soțul și iubiții

Un tribunal din Japonia a condamnat-o la moarte prin spânzurare pe Chisako Kakehi, în vârstă de 70 de ani, cunoscută opiniei publice nipone ca „Văduva Neagră”. Bătrâna a fost găsită vinovată de moartea a trei bărbați, unul dintre ei fiind un fost soț, și tentativa de ucidere a unui al patrulea bărbat.

chisako-kakehi

Chisako Kakehi

Verdictul dat de un tribunalul districtual din Kyoto marchează finalul unui proces care a captat atenția societății din Japonia prin ițele de thriller ale cazului. 

Kakehi și-a primit porecla de „Văduva Neagră” pornind de la asemănările dintre felul în care își omoară păianjenul din specia Latrodectus insectele prinse în pânza lui și modul în care femeia și-a ucis victimele, otrăvindu-le cu cianură, relatează The Guardian

Chisako Kakehi i-a otrăvit pe cei trei bărbați pentru a le colecta apoi polița de asigurare.

„Acuzata a determinat victimele – cu intenție criminală în toate cele patru cazuri - să bea un compus din cianură”, a explicat judecătorul Ayako Nakagawa în instanță, potrivit postului public japonez de televiziune NHK.

Judecătorul a respins argumentele avocaților apărării, și anume că bătrâna nu este răspunzătoare penal pentru faptele ei, deoarece suferă de demență.

Procurorii susțin că femeia i-a omorât pe cei trei bărbați după ce aceștia au făcut-o beneficară a poliței lor de asigurare. În ultimul deceniu, Kakehi ar fi strâns de pe urma asigurării 8,8 milioane de dolari, dar a pierdut o mare parte din această sumă în diverse tranzacții financiare nereușite.

Chisako Kakehi a avut relații cu mulți bărbați, majoritatea bătrâni sau cu o stare precară de sănătate, pe care i-a întâlnit prin agenții de dating, criteriul de selecție fiind statutul lor financiar. De asemenea, un alt aspect important: ca bărbații vizați să nu aibă copii.

Procesul „Văduvei Negre” a început la sfârșitul lunii iunie. La una dintre înfățișări în fața instanței, Kakehi a declarat judecătorilor: „Dacă mă vor executa mâine, voi muri zâmbind”.

Avocații bătrânei intenționează să depună contestație la o instanță superioară.