Victoria din Liban împotriva ISIS, dedicată victimelor terorii din Barcelona

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Newsweek
Foto: Newsweek

În semn de solidaritate cu victimele atentatului din Barcelona, în urma căruia au murit 14 oameni, soldații libanezi au ridicat drapelul Spaniei alături de cel al Libanului pe un deal de la frontiera libanezo-siriană, care a fost eliberat de sub controlul jihadiștilor ISIS.

steagul
Foto: Newsweek

Forțele libaneze și-au lansat ofensiva împotriva avanpostului ISIS la primele ore ale dimineții de sâmbătă, la granița cu Siria a Libanului, în regiunile Jurud Ras Baalbek și Jurud al-Qaa, relatează AFP, potrivit Newsweek.

Militarii libanezi au preluat controlul asupra unei treimi din teritoriul aflat sub dominația grupării jihadiste, a precizat un purtător de cuvânt al forțelor armate.

Armata libaneză a precizat că 20 de luptători ISIS au fost uciși în urma operațiunii militare, iar 10 soldați ai Libanului au fost răniți.

În ultimele două luni, ISIS a pierdut zone strategice semnificative din Siria și Irak, inclusiv bastionul irakian din Mosul, unde jihadiștii își declaraseră în 2014 așa-zisul „califat”.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri