VIDEO. „Am auzit cum pământul tremura”. Mărturiile unei supraviețuitoare a infernului din Sierra Leone

Data actualizării: Data publicării:
11993278_828004643963666_8212523056931250277_n

Inundațiile puternice din Sierra Leone au lăsat în urmă sute de morți și un peisaj apocaliptic. Apele au adus cantități imense de noroi de pe versanţii muntelui de lângă capitala statului african şi au acoperit suburbia, peste 100 de case fiind distruse. Echipele de intervenţie se tem că bilanţul victimelor va creşte, pe măsură ce voluntarii dezgroapă clădiri dispărute sub potopul de mocirlă. Crucea Roșie vorbește deja despre alte 600 de persoane dispărute.

Victoria Gerber, o studentă la Drept de 21 de ani, povestește clipele de groază prin care a trecut în suburbia Regent a capitalei Freetown, unde ploile au săpat într-un versant al Muntelui Sugar Loaf, cauzând o alunecare de teren care a înghițit case și oameni.

„Am auzit cum pământul tremura. Toate casele și toți oamenii care se aflau acolo au fost îngropați sub pământ. Nu avem destule camioane, nu avem posibilități pentru a-i dezgropa. Nu sunt voluntari suficienți. Până acum, au reușit doar recuperarea corpurilor aflate în zonele plate”, a declarat Victoria Gerber pentru France 24.

„Totul s-a petrecut foarte devreme dimineața. Mulți oameni nu plecaseră încă la lucru. Multe familii au fost ucise, familii întregi (...) Familia mea este în siguranță. Nu puteam ajunge la părinții mei, deoarece zidul din fața casei noastre fusese smuls și dus de ape. Un imens flux de apă mă separa de părinții mei. Au trebuit să mă lege cu o funie și să mă tragă prin apă până pe partea lor. Apa îmi ajungea aproape până la umeri”, a mai povestit tânăra.

Localnicii care su scăpat cu viaţă au sărit în ajutorul echipelor de intervenţie şi au început să sape cu mâinile goale prin stratul gros de noroi. Mulţi sunt disperaţi să afle ceva despre soarta rudelor şi prietenilor din zona calamitată.

Multe dintre cartierele sărace, de la periferia capitalei micului stat african, sunt aproape de nivelul mării. Nu au nici sisteme de canalizare, ceea ce creşte riscul de inundaţii în timpul sezonului ploios.

Ernest Bai Koroma, președintele Sierra Leone, a lansat un apel la ajutor internațional, informează miercuri AFP, citat de Agerpres.

Ministrul Afacerilor Interne, Paolo Conteh, a menționat că cifra persoanelor dispărute ar fi de ordinul miilor

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

''Suntem copleșiți'' de acest dezastru, a declarat reporterilor șeful statului Ernest Bai Koroma în cartierul Regent. Sierra Leone are ''nevoie de ajutor de urgență'', a declarat el vizibil emoționat.

În New York, purtătorul de cuvânt al ONU c a declarat că ''reprezentanții ONU în Sierra Leone și partenerii (săi) din cadrul serviciilor umanitare desfășoară misiuni de evaluare”.

”Acestea ajută autoritățile naționale în cadrul operațiunilor de salvare și de evacuare a locuitorilor și oferă victimelor asistență medicală, recenzează supraviețuitorii și furnizează hrană, apă și obiecte de primă necesitate”, a adăugat el.

''Au fost puse în aplicare planurile de urgență pentru a stopa orice potențial focar de boli cum ar fi holera, febra tifoidă și diareea'', a precizat Dujarric, menționând că Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) a deblocat imediat 150.000 de dolari din fondurile de urgență. 

Mai multe guverne (Israel, Marea Britanie) și Uniunea Europeană au promis sprijin pentru Sierra Leone.

Potrivit lui Sulaiman Zaino Parker, un responsabil din cadrul primăriei din Freetown, 150 de înmormântări au avut loc marți seara. ''Am început să îngropăm unele dintre cadavrele mutilate și în stare de descompunere. Toate victimele au parte de o înmormântare demnă, potrivit tradițiilor musulmane sau creștine'', a spus domnul Parker.

Autoritățile au deschis un centru pentru ajutorarea a peste 3.000 de sinistrați din cartierul Regent.

Într-un discurs susținut la televiziune luni seara, președintele Koroma a făcut apel la unitate națională. ''Națiunea noastră este încă o dată confruntată cu durerea. Mulți dintre compatrioții noștri și-au pierdut viața, alții au fost grav răniți și milioane de bunuri au fost distruse de inundațiile și alunecările de teren care au afectat Freetown'', a spus șeful statului.

Sierra Leone este o mică țară vorbitoare de limbă engleză din Africa de Vest și una dintre cele mai sărace din lume, afectată în 2014-1015 de epidemia de Ebola care a făcut peste 4.000 de morți.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri