Sari la conținut

VIDEO. Kim Jong-un și-a promovat „fosta iubită” în ierarhia puterii de la Phenian

Presupusa fostă iubită a dictatorului nord-coreean Kim Jong-un, Hyon Song-wol, a fost promovată în ierarhia puterii de la Phenian.

Hyon a primit o funcție de membru supleant în comitetul central al Partidului Muncitorilor, motorul politic al regimului nord-coreean, transmite agenția sud-coreeană de știri Yonhap.

În trecut, s-a zvonit că Hyon Song-wol ar fi fost executată la ordinul lui Kim Jong-un, după ce dictatorul descoperise că tânăra a jucat într-un film pentru adulți.

Pe lângă preocupările politice, Hyon se îndeletnicește și cu muzica: este vedeta trupei de pop Moranbong.

Până în prezent, nu există detalii concludente despre o legătură amoroasă dintre Kim Jong-un și Hyon Song-wol. Liderul nord-coreean este cunoscut pentru discreția extremă cu care își gestionează viața privată. 

Numirea lui Hyon vine la puțin timp după ce sora lui Kim Jong-un, Kim Yo-jong, a fost plasată într-o funcție importantă în cercul  restrâns al decidenților din biroul politic al Partidului Muncitorilor.

Kim Yo-jong a devenit, oficial, a doua cea mai influentă femeie din Coreea de Nord, după soția liderului de la Phenian, Ri Sol-ju.

Experții susțin că noua treaptă ierarhică a lui Yo-jong nu depune mărturie doar pentru încrederea pe care o are Kim Jong-un în sora lui, ci scoate și la iveală faptul că mătușa liderului de la Phenian, Kim Kyong-hui, pe care înlocuit-o tânăra, nu avea un rol activ în actualul regim. Kyong-hui, o reminiscență a conducerii lui Kim Jong-il, a fost mai degrabă tolerată decât integrată în procesul decizional.

Yo-jong este cu patru ani mai mică decât fratele ei și a fost destul de rar văzută în public. Asta până în 2010, când a apărut într-o poză făcută la o conferință a Partidului Muncitorilor. Un an mai târziu, tânăra avea să devină o prezență obișnuită în anturajul tatălui ei, fostul dictator Kim Jong-il. Însă abia în martie 2014, Yo-jong a ajuns să fie menționată în comunicatele de presă ale agenției de stat nord-coreene. Mai mult, în același an, a circulat și zvonul că, pe fondul problemelor de sănătate care l-au obligat pe Kim Jong-un să se retragă o vreme de sub reflectorul public, Kim Yo-jong ar fi primit frâiele statului în perioada de absență prelungită a fratelui ei. (Detalii AICI)