Sari la conținut

VIDEO. Un nou scandal la Ryanair, după publicarea unor imagini compromițătoare

Criza din compania aeriană Ryanair a luat proporții, după ce tabloidul britanic The Sun a intrat în posesia unei filmări cu angajații companiei responsabili cu verificarea avioanelor înainte de decolare.

În imaginile publicate, mai mulți responsabili cu securitatea își fac farse și se filmează în timp ce își pun la pământ un coleg, apoi îi dau pe față cu un spray cu sclipici, când ar trebui de fapt să se asigure că totul este în regulă cu aeronavele, înainte ca acestea să decoleze. Clipul ar fi fost filmat pe aeroportul Prestwick, de lângă Glasgow, și a stărnit noi critici la adresa companiei aeriene, care a anulat mii de zboruri din septembrie până în martie, motivând că trebuie să le acorde concediu piloților. 

Steve Double, membru al comitetului pentru Transporturi din cadrul Parlamentului britanic, a cerut companiei Ryanair să analizeze dacă un astfel de comportament al angajaților săi ar putea pune în pericol pasagerii. „Mă aștept ca Ryanair să investigheze de urgență ce s-a întâmplat”, a spus el, adăugând că imaginile sunt îngrijorătoare.

Zilele trecute, Ryanair a anunțat că l-a concediat pe COO-ul Michael Hickey, care ar fi organizat greșit turele în care lucrează piloții și a contribuit astfel la anularea zborurilor pentru cel puțin 715.000 de pasageri.