Vladimir Putin se află în Crimeea, unde a convocat Consiliul de Securitate

Data actualizării: Data publicării:
putin sedinta crimeea
kremlin.ru

Președintele rus Vladimir Putin a sosit vineri în Crimeea, unde va prezida o reuniune operativă cu membri ai Consiliului de Securitate al Federației Ruse și va vizita forumul de tineret "Tavrida", informează agențiile de presă ruse.

putin sedinta crimeea
kremlin.ru

În timpul reuniunii precedente cu membri ai Consiliului de Securitate, care a avut loc la 11 august, au fost discutate "măsurile suplimentare de securitate pentru cetățeni și obiectivele de infrastructură din Crimeea, în contextul preîntâmpinării de către serviciile de securitate ruse a unor atentate teroriste în peninsulă", amintește agenția oficială TASS, citată de Agerpres.

Serviciul de presă al Kremlinului a anunțat la acea dată că au fost analizate în amănunt "scenariile de măsuri pentru securitate antiteroristă pe granița terestră, maritimă și în spațiul aerian ale Crimeii".

Moscova a acuzat săptămâna trecută Kievul că a efectuat incursiuni "teroriste" în Crimeea, peninsula anexată de Rusia în 2014. Președintele rus Vladimir Putin estimează că armata ucraineană și-a intensificat lupta împotriva rebelilor proruși din Donbas și regiunea Lugansk.

Kievul, care a plasat trupele sale în stare de alertă de-a lungul liniei de demarcație cu regiunile sale estice și Crimeea, a respins aceste acuzații.

Ucraina a anunțat marți că Rusia se ocupă de militarizarea intensă a Crimeii ocupate, unde și-a sporit în ultimul timp capacitățile militare. Pe lângă cele trei submarine din clasa "Varșovianka", trei fregate noi de tipul "Amiral Makarov, care au sosit deja la baza navală din Sevastopol (dintr-un total preconizat de șase), 30 de tancuri, precum și rachete de coastă de tipul "Bastion", Rusia a început instalarea de sisteme avansate de apărare antiaeriană și antirachetă S-400 în peninsulă, cu o rază de acțiune de 400 kilometri.

Pe de altă parte, agenția Xinhua a relatat vineri, citând o declarație a Ministerului rus al Apărării, că forțele armate rusești au efectuat un exercițiu militar care a implicat transferul de trupe și echipament de pe continent în Peninsula Crimeea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri