Sari la conținut

Poliția face încadrări directe. Condițiile minime pentru angajare

Poliţia Română face angajări. Aproximativ 2.400 de posturi au fost scoase la concurs, în întreaga ţară.

De exemplu, cei din Dolj care vor să devină poliţişti se pot înscrie la IPJ Dolj, începând de astăzi și până pe 7 octombrie.

Însă, condițiile sunt aceleași în toată țara: să aibă minimum 18 ani, cetăţenia română şi domiciliul în România.

De asemenea, să cunoască limba română, scris şi vorbit; să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic, să aibă înălţimea de minimum 1,70 m bărbaţii şi 1,65 m femeile şi să dețină permis de conducere categoria B.

La IPJ Dolj sunt 26 de posturi scoase la concurs și toate sunt în specialitatea ordine publică.

Însă, la nivelul ţării, din cele 2.400 de posturi, peste 2.300 sunt pentru încadrare directă de agenţi în structurile de ordine publică, poliţie rutieră, poliţie transporturi şi conductori câini.

De la începutul anului, de când a intrat în vigoare legea pensiilor speciale, care le dă angajaţilor MAI şi militarilor posibilitatea să iasă la pensie înainte de 65 de ani primind 65% din salariu, au ieşit la pensie peste 8.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, iar instituţia se confruntă acum cu cel mai mare deficit de personal din ultimii 26 de ani.