Sari la conținut

Prinț saudit, arestat pentru abuzuri fizice. Filmat în timp ce amenință cu mitraliera un bărbat

Un prinț saudit a fost arestat, după ce mai multe filmări în care acesta abuzează fizic mai mulți bărbați și îl amenință pe un altul cu o mitralieră au ajuns pe rețelele de socializare.

1800

Foto: Captură video, Twitter

Regele Salman al Arabiei Saudite a ordonat arestarea și interogarea prințului în urmă cu două zile, după ce mărturiile video au fost postate pe internet, relatează The Guardian. Filmările au apărut inițial pe YouTube și Twitter.

În unul dintre clipuri, un bărbat rănit la cap cere îndurare, în timp ce este îmbrâncit pe scări și amenințat cu țeava unei mitraliere Kalașnikov. 

O altă filmare arată un bărbat la volanul unei mașini, cu fața însângerată, fiind bătut și înjurat pentru că a parcat în dreptul unei case, iar într-un al video prințul pălmuiește o persoană așezată pe un scaun.

Potrivit televiziunii naționale din Arabia Saudită, este vorba despre prințul Saud bin Abdulaziz Musaed bin Saud bin Abdulaziz. La interogatorii au fost aduse, de asemenea, și celelalte persoane care apar în filmări dându-i o „mână de ajutor” zelosului prinț.

Regele Salman a cerut populației să rămână vigilentă și să raporteze orice abuz de putere.

După emiterea ordinului de arestare, un alt clip a devenit viral pe internet: cel în care prințul saudit, îmbrăcat într-un tricou negru și cu mâinile încătușate, este escortat într-o clădire de către ofițerii de securitate.

Chiar dacă membrii familiei regale saudite au un statut privilegiat, nu sunt imuni la urmărirea penală. În luna octombrie a anului trecut, regele Arabiei Saudite a cerut executarea unui prinț care împușcase mortal o persoană.

Arabia Saudită are una dintre cele mai mari rate de execuții din lume.