Sari la conținut

Bentley va lansa pe piață cel mai scump SUV din lume

Când se va lansa, în 2016, SUV-ul produs de Bentley va fi cel mai scump din lume. Wolfgang Dürheimer a șocat într-un interviu acordat unei prestigioase publicații auto britanice, în care a anunțat sec: „Actualele SUV-uri de lux costă maxim 160.000 de euro. Noi vom rezolva această problemă”.

Directorul Bentley consideră că modelele concurenței - BMW X5, Range Rover sau Porsche Cayenne - sunt pur și simplu prea ieftine. Constructorul din Crewe vrea să sublinieze caracterul exclusivist al produsului său, iar prețul este unul dintre modurile prin care și-a propus să realizeze acest lucru.

Inițial, englezii voiau să fixeze un preț de pornire de 250.000 de euro, însă acesta era prea aproape de cel al vârfului de gamă Bentley.

Mulsanne costă de la 285.000 de euro în sus, astfel că SUV-ul a fost redus până undeva între 162.000 și 200.000 de mii de euro.

Totuși, modelul celor de la Bentley ar putea să se bucure foarte puțin de distincția de cel mai scump SUV din lume. Rolls-Royce pregătește un rival, care, dacă va fi lansat, e așteptat să coste începând de la 250.000 de euro.

Pentru SUV-uri mai cu roțile pe pământ, urmăriți emisiunea La Volan în această sâmbătă, de la 10:30.