Brexit | Nissan ar putea renunţa la producţia lui Juke în Marea Britanie

Data publicării:
juke

Nissan ar putea muta producţia modelului de succes Juke la alta fabrică din Europa din cauza deciziei Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană, scrie Automarket.ro.

juke

Nissan Juke este al doilea cel mai bine vândut model al constructorului japonez de pe piaţa europeană, iar acesta este fabricat doar la uzina pe care producătorul o deţine în localitatea britanică Sunderland.

Hotărârea Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană schimbă radical strategia celor de la Nissan. Se anticipează că Marea Britanie va părăsi oficial UE peste 2-3 ani, iar până atunci nu va fi clar dacă vor exista taxe vamale la exportul bunurilor din Anglia în ţările blocului comunitar.

Impunerea unor taxe ar afecta semnificativ veniturile Nissan, întrucât 80% din producţia fabrici din Sinderland este exportată în UE. Pentru a nu afecta succesul lui Juke, Nissan a anunţat că este posibil să nu mai producă acest model în Marea Britanie. „Ne bazam toate deciziile pe valoarea adăugată pentru acţionari. Le facem pe baza lucrurilor pe care le ştim, iar în acest moment nu ştim”, spune Trevor Mann, şeful de performanţă al Nissan.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri