GALERIE FOTO | BMW a lansat noul SUV X2. Noutăți de design

Data actualizării: Data publicării:
x2 icon

BMW a prezentat noul X2, SUV-ul german care întregește portofoliul mărcii. Acesta vine cu câteva noutăți de design în gamă, iar la lansare, în martie 2018, va fi disponibil cu o motorizare pe benzină și două diesel. Cea mai puternică dintre ele oferă 231 CP.

161787l
161787l

Noul BMW X2 se poziționează în gamă între X1 și X3 și propune câteva elemente stilistice complet noi pentru constructorul german. Pentru prima dată pe un BMW modern, X2 beneficiază de o grilă mai largă în partea de jos decât în partea de sus, Sigla BMW își face o apariție supriză și pe montantul C, așa cum se întâmpla în cazul modelelor clasice ale germanilor, în timp ce plafonul are o formă tipică pentru coupe-uri, scrie Automarket.ro.

BMX X2 are o lungime de 4360 mm, o lățime de 1824 mm și o înălțime de 1526 mm, în timp ce ampatamentul este de 2670 mm. Astfel, X2 are o lungime ușor mai mică decât a lui X1, care ajunge la 4436 mm. Portbagajul are un volum de 470 de litri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri