Sari la conținut

Guvernul maghiar vrea să convingă Tesla Motors să producă în Ungaria

Portalul index.hu a relatat în octombrie anul trecut că diplomaţia ungară încearcă să dezvolte o relaţie cu unul dintre cei mai inovatori producători auto din lume şi că a aflat deja ce ar dori Tesla şi când.

Primul pas a fost făcut în martie 2015, de noul ambasador al Ungariei în Statele Unite, Reka Szemerkenyi, care a efectuat o vizită la sediul central al Tesla din California.

O lună mai târziu, ambasadorul Ungariei în Olanda, Orsolya Szijjarto s-a întâlnit cu şeful fabricii de asamblare a Tesla din Europa. Acesta a aflat în urma întâlnirii că producătorul auto ar avea nevoie de unităţi de producţie unde să fie fabricate în serie noi modele de automobile, mai ieftine, iar Europa Centrală şi de Est ar fi o alegere logică.

O decizie ar putea fi luată cel mai devreme în 2016, în funcţie de cât de mult vor creşte vânzările auto în Europa, a precizat ministrul de Externe Peter Szijjarto.

Economia ungară ar avea multiple beneficii dacă Tesla va decide să înfiinţeze o fabrică în Ungaria, atât în privinţa locurilor de muncă create şi a capitalului străin atras cât şi a efectului pozitiv asupra industriei automobilelor electrice şi a utilizării acestora.

Potrivit informaţiilor disponibile şi a remarcilor oficialilor de la Budapesta, viitorul Model 3 al Tesla ar putea fi fabricat în Ungaria, consideră Portfolio.

Automobilul va fi prezentat  pe 31 martie, iar producţia de serie ar putea începe în 2017.

Preţul noului automobil este estimat la 35.000 de dolari în Statele Unite, dar, excluzând un discount de 7.500 de dolari şi alte discounturi oferite de unele state, Model 3 ar putea deveni disponibil pentru un număr mai mare de cumpărători.