Sari la conținut

LA VOLAN | Modificări pentru SUV-ul Duster

Duster are cele mai multe schimbări la nivelul interiorului. Ornamentele sunt de două tipuri: negru silicon și gri Féderer, iar tapițeriile noi sunt cusute cu ață care are o nuanță discretă de gri. Modificările sunt cel mai ușor de observat la fețele de uși, mânerele portierelor și ornamentele bordului. În plus, comanda sistemului de climatizare a fost restilizată subtil.

Dusterul actualizat are o nouă culoare de caroserie, ornamente interioare noi, mai multe dotări, tapițerii noi și un nou model de jante din aliaj. În plus, Duster primește sistemul multimedia MEDIA-NAV Evolution, cu tot cu o cameră de marșarier. Pe anumite piețe, Dacia va comercializa și o serie limitată „Urban Explorer” a lui Duster.

Dacia aduce şi prima transmisie automată din oferta sa. Transmisia robotizată Easy-R, prima unitate automată din oferta europeană a constructorului din Mioveni, debutează la Salonul Auto de la Frankfurt.

Aceasta are cinci trepte de mers înainte și este oferită pentru moment doar cu unitatea 0.9 Tce de 90 CP.

Mai multe informații din industria auto puteți afla în fiecare sâmbătă, de la ora 10:30, în emisiunea „La Volan”, prezentată de Bogdan Mirică.