LA VOLAN. Surpriză de la Peugeot pentru 2015: 208, decapotabil retro cu acoperiş textil

Data publicării:
peugeot-2

Revine moda retro a decapotabilelor cu acoperiş textil. O asemenea maşină va avea anul viitor şi Peugeot. Producătorii francezi se pregătesc de lansarea unei versiuni cabrio pentru modelul 208.

Peugeot vine în cursul anului viitor cu o schimbare importantă în gama actualului său model 208. Potrivit presei din Hexagon, constructorul va aduce la Salonul Auto de la Frankfurt o versiune decapotabilă, care va fi dotată cu un acoperiş textil.

Întoarcerea la plafonul de acest tip va reprezenta totodată şi sfârşitul acoperişului rabatabil realizat din metal, care a fost introdus de Peugeot prima dată în anul 2000, pe modelul 206 CC. Dincolo de faptul că majoritatea producătorilor care au modele cabrio în oferta au recurs în ultimul timp la topul textil, această măsură va aduce cu sine o reducere considerabilă a costurilor, precum şi scăderea considerabilă a masei maşinii, care va putea propune performanţe dinamice superioare.

Totodată, materialul textil se rabatează mult mai uşor, iar spaţiul necesar pentru depozitarea sa atunci când este tras este mult mai mic decât în cazul plafonului metalic.

Cel mai probabil, preţul de pornire pentru viitorul Peugeot 308 Cabrio va fi de 19.000 de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri