Maşinile-hibrid, vedete la Shanghai

Data publicării:
masini

Peste 800.000 de oameni sunt aşteptaţi la cele 2.000 de standuri ale Salonului Auto, unde vedete sunt maşinile hibrid. Fără să renunţe la motoare puternice şi viteză, ele promit să polueze mai puţin decât modelele clasice.

Volvo şi-a îmbunătăţit considerabil SUV-ul XC90, pe care l-a transformat în vehicul de lux. Scaunul din faţă al pasagerului se pliază într-un taburet pentru picioare sau poate fi folosit ca masă de laptop de cel care stă în spate. Noul vehicul este cel mai luxos dintre produsele constructorului suedez.

China este o piaţă prielnică pentru hibridele plug-in, având în vedere mediul şi grija pentru protejarea acestuia, acţiune sprijinită de autorităţile chineze. Aşadar, condiţiile pentru vânzarea de hibride plug-in sunt favorabile aici”, a spus Lars Danielson, vicepreşedintele Volvo Cars China.

Competiţie serioasă şi între firmele germane de top. Mercedes-Benz a prezentat modelul Concept GLC Coupe, în rivalitate directă cu BMW X4. Sub capotă, Mercedes a montat un propulsor V6 biturbo de 3 litri, cu 367 de cai putere. Versiunea de serie a acestui concept va ajunge pe piaţă până la jumătatea anului viitor.

Şi francezii de la Citroen au prezentat, în premieră mondială, Aircross Concept, un hibrid cu motor de 1,6 şi 218 cai putere, care atinge o sută la kilometri pe oră în mai puţin de cinci secunde. Un alt model de la Citroen, un SUV, se bucură deja de un succes nesperat pe piaţa din China, deşi ajunge la peste 27.000 de dolari.

Am lansat recent, în decembrie, un SUV de dimensiuni mici, C3-XR aici în China. Am vândut deja peste 14.000 de vehicule. Astfel că piaţa SUV-urilor în sine creşte foarte repede aici, în China”, a spus Linda Jackson, reprezentant Citroen. Atenţia producătorilor auto se concentrează în continuare pe China. Chiar dacă a doua economie din lume a încetinit, piaţa este în continuare prea mare şi prea importantă ca să fie ignorată.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri