Sari la conținut

Noile tarife RCA au intrat în vigoare

În general, acestea sunt mai mici decât tarifele practicate până în prezent și vor fi valabile timp de șase luni.

De vineri intră în vigoare plafonarea tarifelor RCA. Înseamnă că, în următoarele şase luni, vom avea preţuri maximale stabilite de Guvern pentru asigurările de răspundere civilă auto. Limita stabilită prin lege e aproximativ media actualelor tarife din piaţă. Dar aceasta nu înseamnă că vom plăti cu toţii mai puţin când ne reînnoim asigurarea. Pentru şoferii din oraşele mai mici, tarifele vor fi mai mari ca până acum.

Un şofer cu vârsta cuprinsă între 31 şi 40 de ani, care conduce de exemplu un Logan, va plăti cel mult 610 lei pentru poliţa RCA. E o veste bună pentru şoferii din această categorie din Bucureşti şi din judeţe ca Braşov, Iaşi şi Constanţa, care plăteau până acum cel puţin 700 de lei pentru RCA. Vor plăti în schimb mai mult şoferii din Alba, Mehedinţi ori Suceava. Tinerii vor plăti cel mai mult. La o capacitate cilindrică de 1.200-1.400 centimetri cubi, un şofer de sub 25 de ani va plăti 985 de lei. Cei mai în vârstă vor achita sub 800 de lei. La o capacitate cilindrică de 1.400-1.600 cmc, un şofer de 31-40 de ani va achita 712 lei, iar la un motor mai mare, un şofer mai tânăr va plăti aproape 1.300 de lei.