Sari la conținut

Patru studenţi au transformat o Dacie Papuc într-o maşină amfibie

Cine ar fi crezut vreodată că va vedea bătrâna Dacie Papuc condusă.... pe apă ca pe uscat? Ceea ce aparent părea imposibil au reuşit patru studenţi de la Universitatea Maritimă. Au plătit 1.200 de lei pentru o rablă din cimitirul de maşini. Apoi au investit patru luni de minte, muncă şi entuziasm pentru ceea ce s-a transformat într-un proiect de licenţă de nota zece. Proiect verificat cu succes pe Lacul Siutghiol.

„Prima oară când am văzut-o că pluteşte a fost o senzaţie, aşa, de uşurare, pentru că am stat cu griji, dacă o să plutească strâmb, dacă o să fie probleme. Când am văzut-o prima oară pe apă, pur şi simplu, am scăpat de o grijă”, povesteşte Alexandru Muca, unul dintre studenţii implicaţi în proiect.

Deşi puţini s-ar aştepta, din grupul care şi-a asumat provocarea face parte şi o fată. Daniela este cea care a proiectat cadrul de plutire al Daciei amfibie.

„Mi s-a părut o chestie nouă în sensul că am vrut să spargem barierele acestea, de a face o licenţă care este numai pe hârtie şi un pic mai departe de lucrurile teoretice. Am zis să facem o realizare practică”, spune Daniela Fulău.

Niciunul dintre tineri nu se plânge de efort sau de piedicile peste care au dat. În schimb, spun că s-au bucurat din plin când au ajuns să-şi vadă ideea plutind pe apa lacului.

Revenind la datele tehnice, Daniela a explicat că o problemă a fost soluţia pentru propulsia Daciei. Lucru asigurat cu o elice, dar care îl obligă pe cel care manevrează maşina să îşi adapteze reflexele clasice de şofer.

O altă dovadă că tinerii au luat foarte în serios ideea transformării rablei într-o maşină amfibie este preocuparea pentru detalii precum semnalizările tipice navigaţiei maritime. Profesorul coordonator dă asigurări că vehiculul ar putea fi utilizat la fel de bine pentru agrement, ca şi pentru situaţii de urgenţă.

Studenţii continuă să meşterească la proiectul lor de suflet, pentru că mai au idei cum să îi îmbunătăţească performanţele.

Tinerii care au transformat rabla gata să ajungă la fier vechi au donat maşina-amfibie Universităţii Maritime. Ei studiază aici pentru masterat, iar pentru lucrarea de disertaţie sunt convinşi că vor reuşi să aducă proiectul la un alt nivel.