Șefii Suzuki demisionează

Data publicării:
suzuki - getty

 

Foto: Gulliver/Getty Images

Anunțul vine după ce luna trecută Suzuki a confirmat că a utilizat metode de testare a emisiilor și a eficienței combustibilului care erau diferite de cele impuse de autoritățile de reglementare din Japonia, deși susține că testele adecvate au arătat că nu este necesară modificarea datelor, potrivit Agerpres. Sunt afectate 16 modele vândute în acest moment în Japonia. Testele incorecte au fost începute în 2010, sunt afectate aproximativ 2,14 milioane de vehicule, dar discrepanța între date nu afectează niciun vehicul Suzuki vândut peste hotare, a anunțat compania niponă.

De asemenea, vicepreședintele executiv al Suzuki, Osamu Honda, va demisiona asumându-și responsabilitatea pentru scandalul în care este implicat grupul nipon.

Osamu Suzuki și Osamu Honda vor demisiona din 29 iunie, iar pachetele lor salariale vor fi reduse din cauza scandalului.

''Am luat în serios neregularitățile privind testarea emisiilor și a eficienței combustibilului și vom clarifica responsabilitatea conducerii. Ne pare extrem de rău'', a afirmat președintele Suzuki.

Recent, Ministerul Transporturilor din Japonia a cerut producătorilor auto niponi să retrimită datele privind economia de combustibil la toate vehiculele lor, pe fondul scandalului legat de Mitsubishi Motors, al șaselea mare producător auto nipon, care a admis că a exagerat economiile de combustibil pentru patru modele de automobile vândute pe piața japoneză și, de asemenea, că a utilizat metode de testare care nu respectă standardele japoneze începând din anul 1991.

În anul fiscal care s-a încheiat la 31 martie, Suzuki a vândut în Japonia 22% dintre cele 2,86 milioane de vehicule livrate pe plan mondial.

Capitalizarea de piață a Suzuki se ridică la aproximativ 11,7 miliarde de dolari, iar anul acesta acțiunile au scăzut cu 29%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri