Surpriza Dieselgate. În Europa, VW repară mașinile „din bunăvoință”

Data actualizării: Data publicării:
vw

Dacă în SUA sunt obligați să plătească daune șoferilor care dețin mașini afectate de scandalul Dieselgate, cei de la VW nu se așteaptă la același lucru în Europa. Se pare că pe Bătrânul Continent legislația nu interzice „ingineria” la care au apelat germanii pentru a obține alte rezultate la testele de emisii.

vw
Foto: Guliver/GettyImages

Într-un material publicat astăzi de Reuters, grupul german dezvăluie motivul pentru care clienții din SUA sunt tratați diferit față de cei din Europa când vine vorba despre despăgubiri. Astfel, dacă americanilor le sunt răscumpărate în unele cazuri mașinile contra sumei integrale plătite la achiziție, europenii nu vor avea parte de același tratament, scrie Automarket.ro.

Motivul: legislația europeană este mult mai permisivă cu încercările constructorilor auto de a „fenta” testele de consum și emisii. Atât de permisivă, încât, spun oficialii Volkswagen, compania nu poate fi acuzată efectiv în justiție de încălcarea vreunei legi.

„Software-ul pe care îl conțineau vehiculele cu motoare EA-189 (n.r. motoarele diesel afectate) nu reprezintă un sistem ilegal conform legilor europene”, declară oficialii Grupului VW citați de Reuters.

Potrivit constructorului german, Volkswagen va continua totuși să colaboreze cu autoritățile și modifică mașinile dotate cu motoarele în cauză „din bunăvoință”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri