Sari la conținut

Tesla Network, rival pentru Uber

Tesla vrea să intre în competiție cu Uber. Compania le transmite clienților că vrea să-și facă mașinile complet autonome și că șoferii vor primi anul viitor detalii despre Tesla Network.

Tesla Network este o rețea de tip Uber prin care clienții își vor putea trimite mașina autonomă să ofere servicii de taximetrie.

În vară, Elon Musk a explicat că în viitor șoferii vor avea posibilitatea să-și adauge mașina la o flotă Tesla, câștigând astfel bani din cursele pe care le face autoturismul.

Șansele de reușită ale planului nu sunt însă de 100%. Tesla pierde bani în momentul de față și se avântă într-o piață în care domină Uber, companie care la rândul ei pierde bani de dragul expansiunii.

Competiția este deja acerbă. Și General Motors are în plan să-și facă propriul Uber cu modelul electric Chevrolet Bolt, asta după ce a investit jumătate de miliard în Lyft, marele rival al celor de la Uber.