Tesla va prezenta primul său camion electric în septembrie

Data publicării:
tesla

Tesla va prezenta în septembrie, în premieră, un model de camion electric, în cadrul planurilor de extidere a gamei de produse, care mai includ un model pickup în următoarele 18-24 de luni şi un automobil sport, a scris joi pe Twitter directorul general al companiei, Elon Musk, relatează News.ro.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Prezentările vor avea loc după lansarea în iulie a sedanului Model 3, prin care Tesla vrea să treacă de la statutul de producător auto de nişă la producţia de serie.

Echipa a făcut o treabă uimitoare. Trecem în mod serios la nivelul următor”, a scris Musk, referindu-se la camionul electric.

Analiştii au speculat rapid că Musk ar putea să fi făcut aluzie la funcţii de conducere autonomă.

Industria auto a adoptat un sistem cu cinci niveluri pentru măsurarea sistemelor autonome, cel mai ridicat fiind capabil să efectueze toate funcţiile de conducere a vehiculelor.

”Lucrul important este că în timp ce toată lumea se concentrează pe Model 3, există multe alte proiecte care au loc la Tesla”, a declarat Ben Kallo, analist la firma Robert W. Baird & Co..

Reprezentanţii Tesla au refuzat să comenteze mesajele postate de Musk pe Twitter.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri