Toate modelele Volkswagen cu motoare diesel Euro 5, oprite de la vânzare inclusiv în România

Data publicării:
volkswagen - GettyImages-489540512

Volkswagen a anunţat oficial că a oprit vânzarea maşinilor cu motoare diesel Euro 5 aflate la dealeri. Măsura se aplică în toate cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene, inclusiv România. Potrivit presei germane, este vorba despre modelele Crafter, Amarok, Transporter şi Multivan, cu motoare EA-189.

Grupul german susţine că decizia va afecta un număr redus de vehicule, pentru că majoritatea maşinilor aflate în oferta actuală au motoare diesel Euro 6. Modelele retrase vor primi modificările necesare pentru a respecta normele de poluare şi apoi vor fi scoase din nou la vânzare.

Softul cu probleme a început să fie instalat în 2009. De atunci şi până în prezent, la nivel mondial au fost vândute 11 milioane de maşini dotate cu acest soft, dintre care 8,5 milioane au fost comercializate în Uniunea Europeană şi 500.000 în Statele Unite, ţara în care a fost declanşat scandalul Dieselgate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri