VIDEO. Cea mai vândută mașină din SUA

Data publicării:
ford

Camioneta a devenit, în timp, un adevărat simbol pentru americani, iar popularitatea sa a rămas aceeași după 13 generații. F150 și-a păstrat şi în 2015 titlul de cea mai cumpărată maşină din Statele Unite.

Pe parcursul anului trecut, Ford a comercializat peste 780.000 de unităţi, în creştere cu aproape 4% comparativ cu 2014.

Anul trecut a fost, de altfel, și cel mai bun an din istoria vânzărilor de maşini noi din Statele Unite. Scăderea preţurilor la carburanţi, creditele ieftine şi o uşoară revenire a economiei au propulsat vânzările.

Potrivit unor date furnizate de o companie de cercetare, pe parcursul anului 2015, în Statele Unite s-au vândut 17,47 de milioane de maşini. Creşterea s-a datorat în bună măsură vânzărilor foarte bune din luna decembrie, cu 9% peste nivelul înregistrat în luna similară a anului 2014.

Oficiali din domeniul auto anticipează că recordul va fi doborât în acest an, când se preconizează vânzări de circa 18 milioane de maşini.

Mai multe informaţii din industria auto aflaţi în fiecare sâmbătă, de la ora 10:30, in emisiunea „La Volan”, prezentată de Bogdan Mirică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri