VIDEO. Mașina atentă la bicicliști

Data publicării:
masina bici

Bike Sense, sistemul dezvoltat de britanicii de la Jaguar, se va folosi de semnale vizuale, tactile și auditive pentru a preveni accidentele rutiere. Tehnologia e capabilă să distingă între pietoni, biciclete și motociclete și alertează șoferii folosind lumini sau sunete pe care le asociază cu fiecare în parte.

Led-uri montate în habitaclu îi vor semnaliza șoferului locul în care se află biciclistul, iar claxonul unei motorete sau biciclete se va auzi din boxa apropiată de colegul de trafic. De asemenea, șoferul va fi avertizat prin vibrații în scaun, pe partea pe care se află cel pe două roți.

Bike Sense e gândit să prioritizeze pericolele dacă în apropierea mașinii se află mai multe biciclete sau motociclete, iar atunci când șoferul a parcat, mânerul portierei se colorează și vibrează dacă există pericolul ca acesta să deschidă portiera în calea unui biciclist.

De asemenea, sistemul e capabil să identifice pericolele chiar și atunci când ceilalți participanți la trafic sunt imposibil de văzut. Tehnologia trece dincolo de ce vede șoferul în oglinzi și îi permite acestuia să știe ce se află în spatele unui vehicul care staționează.

Dispare riscul ca un pieton să fie accidentat, fiindcă șoferul nu poate să-l observe, din cauza unei mașini parcate. Și depășirile ar putea deveni mai puțin riscante. Atunci când bordul se colorează în roșu pe partea stângă, șoferul știe că din spate se apropie alt vehicul și știe și pe ce bandă se află. Dacă tocmai șoferul mașinii e la un pas de provocarea unui accident din cauza vitezei, pedala de accelerație începe să vibreze iar mașina se poate opri dacă se apropie prea tare de un alt vehicul.

Pietonii conduc în clasamentul celor care își pierd viața în accidente rutiere, iar pe locurile următoare sunt bicicliștii și motocicliștii.

Doar în Marea Britanie, anual, 19.000 de bicicliști își pierd viața sau sunt răniți în urma accidentelor. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri