VIDEO. Mașina biodegradabilă, realizată din zahăr, poate atinge viteza de 80km/h

Data actualizării: Data publicării:
lina5

Ce este realizată din zahăr, poate transporta patru persoane și se deplasează cu 80 km/h? O mașină biodegradabilă ai cărei inventatori susțin că autovehiculul ar putea reprezenta următorul pas către un mod de transport mai ecologic, informează Agerpres.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Mașina electrică ușoară, creată de un grup de studenți olandezi, este realizată din rășină derivată din sfeclă de zahăr și este acoperită cu folii din in cultivat în Olanda.

Deocamdată, roțile și sistemele de suspensie sunt singurele care nu sunt realizate din biomateriale”, a declarat Yanic van Riel, unul dintre dezvoltatorii din echipa TU/Ecomotive din cadrul Universității Tehnologice din Eindhoven.

Structura autovehiculului botezat Lina are un raport durabilitate-greutate similar cu cel al fibrei de sticlă și cântărește doar 310 kg. 

Prototipul nu a trecut încă de testele de impact deoarece materialul „nu se îndoaie precum metalul, ci se sparge”, după cum a explicat liderul echipei, Noud van de Gevel. 

Nevoia de reducere a poluării din atmosferă și de combatere a schimbărilor climatice a impulsionat companiile producătoare de autovehicule să își îndrepte atenția către proiecte alternative, însă majoritatea necesită încă o cantitate importantă de energie pentru fabricație. 

Energia economisită în timpul conducerii mașinii este în prezent cheltuită în faza de producție”, a spus van de Gevel.

Echipa TU/Ecomotive intenționează să efectueze testul de impact al modelului Lina la sfârșitul acestui an, după ce primește undă verde de la Autoritatea Rutieră Olandeză, precizează sursa citată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri