GALERIE FOTO. Descoperire arheologică valoroasă într-o pădure din Gorj

Data publicării:
matrita2

O matriță pentru confecționat monede dacice a fost descoperită într-o pădure de lângă orașul Târgu-Cărbunești, aceasta fiind predată, luni, autorităților de doi bărbați autorizați să dețină detectoare de metal.

Foto: Valentin DetectiiGorj Cîrstea/Facebook

Este prima descoperire de acest gen de pe raza județului Gorj.

"Astăzi (luni n.r.), polițiștii din cadrul IPJ Gorj au fost sesizați de Direcția Județeană de Cultură Gorj cu privire la faptul că doi bărbați, de 42 și 47 de ani, din orașul Tismana și din municipiul Târgu-Jiu, deținători autorizați de detectoare de metale, au identificat pe raza orașului Târgu-Cărbunești o matriță din două piese pentru confecționat monede dacice, considerată obiect de patrimoniu. Conform prevederilor OUG 43/2000, persoanele care identifică astfel de obiecte au obligația de a înștiința primăria de pe raza localității unde acestea au fost găsite. Ulterior, Primăria Orașului Târgu-Cărbunești, împreună cu polițiștii și reprezentanții Direcție Județene de Cultură, au desfășurat activitățile specifice pentru predarea obiectelor la Muzeul Județean Gorj", a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Andrei Lazăr.

GALERIE FOTO

matrita 1
matrita 1

Foto: Valentin DetectiiGorj Cîrstea/Facebook

Directorul Muzeului Județean "Alexandru Ștefulescu", Dumitru Hortopan, a precizat că este vorba de o ștanță geto-dacică, în zona respectivă fiind descoperit, în secolul trecut, un tezaur monetar geto-dacic datat la mijlocul secolului al doilea și secolului I înainte de Hristos.

"Este prima descoperire de acest fel din județul Gorj. Este vorba de monede tip Aninoasa Dobrești specifice bazinului mijlociu și nordic al râului Jiu și Gilort. Matrița se folosea pentru realizarea de imitații pe care le făceau geto-dacii după monede străine. Le turnau și le puneau în circulație", a precizat Hortopan.

El a mai afirmat că matrița va ajunge în patrimoniul Muzeului Județean, unde va fi inventariată, fișată și propusă spre clasare la categoria "Tezaur".

Reprezentanții instituției vor achiziționa o vitrină securizată, iar piesa va fi expusă în sala geto-dacică, a menționat sursa citată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri