Sari la conținut

Munca peste program poate dăuna inimii

Dacă muncim peste program, riscăm să avem probleme cu inima. Este concluzia unui nou studiu, care ne avertizează că nu trebuie să stăm mai mult de 55 de ore pe săptămână la birou.

Specialiştii de la University College din Londra au analizat timp de zece ani peste 85.000 de bărbaţi şi femei de vârstă medie. Şi au ajuns la concluzia că nu trebuie să lucrăm mai mult de 15 ore în plus faţă de programul normal de muncă. Dacă depăşim, vom avea un risc cu 40 la sută mai mare de fibrilaţie atrială, afecţiune specifică persoanelor în vârstă. Iar dacă această aritmie apare, bolnavii îşi cresc riscul de accident vascular cerebral de cinci ori.

Cercetătorii britanici au descoperit că aceia care lucrau cele mai multe ore peste program erau supraponderali, aveau tensiune arterială mai mare, fumau şi consumau mai mult alcool. Totuşi, studiul nu spune dacă aceştia aveau slujbe mai stresante.

Pentru mai multe știri din domeniul științei și tehnologiei, urmăriți în fiecare vineri, de la ora 19:00, pe Digi World, „Jurnalul de științe”, prezentat de Teodora Băloi.