Sari la conținut

Premieră mondială în medicină. Un pacient în stare vegetativă a redevenit conștient, cu ajutorul unei tehnici revoluționare

Un bărbat care de 15 ani este în stare vegetativă a început să arate semne de conştienţă. Este reuşita cercetătorilor francezi, care au folosit o tehnică nouă de stimulare nervoasă.

O echipă de cercetători francezi a anunțat că a reușit, cu ajutorul unei tehnici de stimulare nervoasă, să îmbunătățească starea de conștiență a unui bărbat de 35 de ani aflat în stare vegetativă de mai mulți ani.

Spre deosebire de comă, pacienţii în stare vegetativă sunt treji, dar nu au nicio activitate conştientă. Aşa este şi bărbatul de 35 de ani care acum dă primele semne de recuperare. În urmă cu 15 ani, pacientul a suferit un accident rutier și a rămas cu leziuni cerebrale grave.

Medicii francezi i-au implantat un dispozitiv care îi stimulează nervul vag, unul dintre cei mai importanţi din corp. Acesta conectează creierul cu aproape toate organele vitale ale corpului. După o singură lună, bărbatul de 35 de ani arată o îmbunătăţire semnificativă în mişcări şi atenţie. A reuşit să îşi mişte capul şi să urmărească un obiect cu privirea.

Descoperirea, anunțată în publicația academică americană Current Biology, are la bază studiul pe acest unic pacient, dar în urma ameliorărilor constatate, cercetătorii au în plan extinderea studiului.

„Plasticitatea cerebrală și recuperarea funcțiilor cerebrale sunt posibile chiar și atunci când nu mai există speranță'', explică Angela Sirigu, cercetătoare la Institutul de științe cognitive Marc Jeannerod din Lyon. Tratamentul constă în utilizarea unui implant toracic pentru a trimite impulsuri electrice în nervul vag sau nervul pneumogastric care leagă creierul de celelalte organe vitale din corp. Stimularea nervului vag a fost deja folosită în tratamentul persoanelor cu epilepsie și depresie.

După o lună de stimulare nervoasă, starea pacientului s-a ameliorat semnificativ în ceea ce privește atenția, mișcarea și activitatea cerebrală, potrivit cercetătorilor. A început să răspundă la comenzi simple cum ar fi să urmărească un obiect cu privirea sau să își rotească gâtul. De asemenea, a părut mai alert și capabil să rămână treaz în timp ce terapeutul îi citea dintr-o carte.

A reacționat la stimuli amenințători — deschizând ochii mari atunci când terapeutul își apropia prea mult fața de a lui — o reacție care nu mai fusese observată la acest pacient în ultimii ani.

Cu toate acestea, tratamentul nu a reușit să-l aducă la starea de conștiență inițială. Din punctul de vedere al cercetătorilor, pacientul a trecut de la starea vegetativă, la „o stare de conștiență minimală”, conform tomografiilor care au arătat o ameliorare în zonele creierului cu rol în mișcare, simțuri și starea de conștiență.

Concluzia este că „starea de conștiența rămâne afectată sever, dar, spre deosebire de stare vegetativă, există semne comportamentale minimale, dar confirmate de îmbunătățire'', a explicat Tom Manly, expert în științe neurologice la Universitatea Cambridge. „Ar putea fi o descoperire interesantă, dar rămân prudent în ceea ce privește rezultatele până când vor fi reluate pe mai mulți pacienți'”, a adăugat el.

Pentru mai multe știri din domeniul științei și tehnologiei, urmăriți în fiecare vineri, de la ora 19:00, pe Digi World și în fiecare sâmbătă de la 16:30, pe Digi24, „Jurnalul de științe”, prezentat de Teodora Safta.