S-a născut primul bebeluș cu trei părinți

Data publicării:
FILE Changes Announced In Maternity Services

Primul bebeluş din lume conceput cu ajutorul unei tehnici revoluţionare şi controversate, care încorporează ADN prelevat de la trei persoane, s-a născut pe 6 aprilie, a anunţat, marţi, revista New Scientist.

FILE Changes Announced In Maternity Services
Foto: Guliver/GettyImages

Abrahim Hassan, un băieţel în vârstă de cinci luni, este primul bebeluş din lume care s-a născut cu ajutorul acestei tehnici speciale. „Este o veste minunată şi o realizare uriaşă. E ceva revoluţionar”, a declarat Dusko Ilic, cercetător la King’s College din Londra, care nu a participat însă la acest studiu, scrie News.ro.

Această metodă controversată, ce permite părinţilor cu mutaţii genetice rare să aibă copii sănătoşi, a fost legalizată doar în Marea Britanie.

Însă naşterea lui Abrahim Hassan, ai cărui părinţi iordanieni au fost trataţi de o echipă de medici americani în Mexic, va determina cel mai probabil aprobări accelerate ale acestei tehnici şi în alte ţări ale lumii, potrivit experţilor în embriologie.

Mama lui Abrahim, Ibtisam Shaban, are genele care declanşează sindromul Leigh, o maladie fatală care afectează dezvoltarea sistemului nervos. Genele asociate acestei maladii sunt ascunse în ADN-ul mitocondriilor, uzinele de energie ale celulelor, ce încorporează 37 de perechi de gene care sunt transmise copiilor pe linie maternă. Acest ADN mitocondrial este diferit de majoritatea ADN-ului uman, care este conţinut de nucleul fiecărei celule.

Aproximativ un sfert din mitocondriile lui Ibtisam Shaban prezintă această mutaţie care provoacă sindromul Leigh. Deşi Shaban este sănătoasă, sindromul Leigh se face vinovat de moartea primilor ei doi copii. Shaban şi soţul ei, Mahmoud Hassan, au cerut ajutorul medicului John Zhang şi a echipei sale de la New Hope Fertility Center din New York.

John Zhang a încercat să găsească o metodă pentru a evita declanşarea bolilor mitocondriale folosind aşa-zisa „tehnică a celor trei părinţi”. În teorie, există mai multe căi pentru a realiza acest lucru. Metoda aprobată în Marea Britanie se numeşte „transfer pronuclear” şi implică fertilizarea atât a ovulului mamei cât şi a ovulului donatoarei cu sperma tatălui. Înainte ca ovulele fertilizate să înceapă să se dividă în embrioni incipienţi, fiecare nucleu este extras din celulă. Nucleul de la ovulul fertilizat al donatoarei este eliminat şi înlocuit cu nucleul din ovulul fertilizat al mamei.

Însă această tehnică nu era potrivită pentru Shaban şi Hassan - fiind musulmani, ei se opun distrugerii a doi embrioni. Aşadar, medicul John Zhang a preferat o altă abordare, denumită „transfer de ax nuclear”. Medicul american a îndepărtat nucleul dintr-unul dintre ovulele lui Shaban şi l-a inserat într-un ovul al donatoarei, al cărui nucleu fusese anterior extirpat. Ovulul astfel rezultat - cu ADN-ul nuclear al lui Shaban şi ADN-ul mitocondrial al donatoarei - a fost fertilizat cu sperma lui Hassan.

Medicii americani au folosit această abordare pentru a crea cinci embrioni, dintre care doar unul s-a dezvoltat normal. Acel embrion a fost implantat apoi în uterul lui Shaban, iar bebeluşul Abrahim s-a născut după nouă luni.

„Este o veste minunată”, a exclamat Bert Smeets, cercetător la Universitatea Maastricht din Olanda, specialist în embriologie, după aflarea acestor informaţii.

Medicii americani îşi vor prezenta studiul pe larg la congresul ce va fi organizat de Societatea americană pentru medicină ştiinţifică reproductivă la Salt Lake City în luna octombrie.

Niciuna dintre aceste metode nu a fost deocamdată aprobată în Statele Unite, iar profesorul Zhang şi echipa lui au fost nevoiţi să meargă în Mexic pentru a pune în practică „technica celor trei părinţi”, deoarece în această ţară „nu există reguli”. Profesorul american consideră că a făcut alegerea corectă. „Să salvezi vieţi reprezintă un lucru etic pe care trebuie să îl faci”, a spus el.

Echipa americană a folosit o abordare etică în implementarea tehnicii sale, spune Sian Harding, care a analizat chestiunile de natură etică înainte această metodă să fie aprobată în Marea Britanie.

Americanii au evitat distrugerea embrionilor şi au folosit un embrion de sex masculin, pentru ca bebeluşul astfel rezultat să nu transmită mai departe ADN-ul mitocondrial ereditar. „Este o tehnică la fel de bună sau poate chiar mai bună decât aceea pe care noi am aprobat-o în Marea Britanie”, a spus Sian Harding.

O îngrijorare care rămâne vizează siguranţa bebeluşilor. Ultima dată când embriologii au încercat să obţină un bebeluş folosind ADN de la trei persoane s-a produs în anii 1990, când au încercat să injecteze ADN mitocondrial de la o donatoare în ovulul altei femei, alături de sperma partenerului de viaţă al celei din urmă. Unii dintre bebeluşi au dezvoltat maladii genetice, iar tehnica a fost interzisă. Problema care poate să apară în acest fel constă în faptul că bebeluşii pot avea mitocondrii provenind din două surse.

Atunci când profesorul Zhang şi colegii lui au testat mitocondriile lui Abrahim au descoperit că mai puţin de 1% din ele poartă acea mutaţie. Din fericire, procentul este prea mic pentru a cauza vreo problemă medicală. De obicei, este nevoie ca peste 18% din mitocondrii să fie afectate înainte ca problemele medicale să apară.

Experţii au salutat reuşita profesorului american, însă îndeamnă la precauţie şi sunt de părere că bebeluşul Abraham trebuie să fie monitorizat în continuare, pentru ca medicii să se asigure că acel procent rămâne foarte mic.

Ibtisam Shaban şi Mahmoud Hassan au încercat să îşi întemeieze o familie de aproape 20 de ani. La zece ani după ce s-au căsătorit, Shaban a rămas însărcinată, însă acea sarcină a fost prima dintr-o serie de patru avorturi spontane.

În 2005, cuplul a asistat la venirea pe lume a primului lor copil, care a fost o fetiţă. Abia atunci au descoperit cauza probabilă a problemelor lor de fertilitate: o mutaţie genetică în mitocondriile lui Shaban. Fiica lor s-a născut cu sindromul Leigh, care afectează creierul, muşchii şi nervii bebeluşilor. Din păcate, a murit la vârsta de şase ani. Al doilea copil al cuplului a avut aceeaşi boală şi a murit la vârsta de 8 luni.

Folosind controversata tehnică de obţinere a „bebeluşilor cu trei părinţi”, Abrahim Hassan s-a născut pe 6 aprilie 2016. Bebeluşul este sănătos şi nu prezintă semne ale sindromului Leigh.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri