Galaxy Note 7 recondiționat va fi semnificativ mai ieftin decât modelul original

Data actualizării: Data publicării:
galaxy note 7 getty crop

Samsung va lansa în curând o versiune refăcută a telefonului-problemă, Galaxy Note 7, care va fi semnificativ mai ieftină decât originalul.

samsung galaxy note 7 getty crop

Note 7 va fi lansat oficial în Coreea de Sud, în luna iunie. Deşi nu va fi un telefon ieftin, acesta va costa cu aproape 30% mai puţin decât modelul care a fost retras de pe piaţă în toamna anului trecut. Preţul stabilit de Samsung pentru noul model în Coreea de Sud este de 700.000 KRW, adică 620 de dolari – cu 255 de dolari mai ieftin decât versiunea originală. Din cele peste 3 milioane de telefoane retrase de pe piaţă, 300.000 vor fi vândute în ţara de origine a producătorului.

Deşi preţul este valabil doar pentru piaţa coreeană, este de aşteptat ca Samsung să aplice o reduce proporţională şi în restul pieţelor. Ţinând cont că diferenţele faţă de modelul original, din punct de vedere tehnic, sunt minime, Note 7 recondiţionat ar putea reprezenta un adevărat succes pentru producătorul coreean.

Singura diferenţă faţă de modelul retras de pe piaţă pară să fie capacitatea bateriei. În loc de 3.500 mAh, noua baterie ar urma să aibă 3.200 mAh sau 3.000 mAh (cât are şi bateria lui Galaxy S8).

Telefonul „renăscut din cenuşă” ar urma să se numească Galaxy Note7R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri