Sari la conținut

Tricoul care îndreaptă spatele

Sătui să tot fie atenți la poziţie, Adi și Răzvan Ionică au creat tricoul minune. Senzorii înregistrează orice mișcare a coloanei vertebrale şi trimite informaţia aplicației, prin bluetooth.

Eu sincer, trecând prin aceste dureri în zona lombară a coloanei, m-am gândit că ar fi fain să creez un dispozitiv care să mă ajute să corectez postura spatelui și mai mult să și mențin,” spune Adi Ionică, student.

Numărul senzorilor este cinci și decizia de a îi situa într-o anumită poziție sau alta am luat-o pe baza măsurătorilor unghiurilor curburilor coloanei vertebrale,” explică Răzvan Ionică, student.

Senzorii sunt alimentaţi cu baterii, dar nu vă faceţi griji. Când se termină acumulatorii, puteţi băga tricoul în priză.

Pentru Adi și Răzvan, studenți la Politehnică, tricoul a fost lucrarea de licență la care au muncit patru luni. Dascălii i-au văzut imediat utilitatea.

Majorității persoanelor care lucrează în mediul de birou, sedentare prin natura meseriei și a ocupației, unde se observă probleme asociate patologiei coloanei vertebrale,” precizează asist. univ. dr. Alexandru Iovanovici, Univeristatea Politehnica Timisoara.

Cei doi tineri se gândesc să producă în serie gadgetul minune, iar după primele calcule tricoul și aplicația ar costa cam 90 de dolari.