Aplicația care transformă telefonul într-o sabie laser 'Star Wars'

Data publicării:
Chrome-lightsaber-1

Aplicația gratuită 'Lightsaber Escape' prezintă un joc individual în care utilizatorul se transformă în cavaler Jedi și se apără de trupele inamice mișcând telefonul asemeni unei săbii laser.

Aplicația, care necesită utilizarea navigatorului Chrome al Google, folosește ecranul unui computer ca scenariu al jocului pe care îl calibrează la mișcările telefonului. Mișcând telefonul se obține efectul unei săbii laser asemenea celor folosite în 'Star Wars'.

Scopul jocului este de a scăpa de dușmani folosind spada laser pentru apărarea de gloanțe, dar și pentru a le schimba direcția și a trage în adversar.

Aplicația face parte din preparativele noului lungmetraj 'The Force Awakens' (Trezirea Forței), al șaptelea episod al seriei create de George Lucas, care a fost vizionat luni în avanpremieră dar a cărei lansare mondială va avea loc vineri 18 decembrie în cinematografele din lumea întreagă.

www.lightsaber.withgoogle.com

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri