Sari la conținut

Aplicaţia de la Microsoft care ghiceşte vârsta doar cu ajutorul unei poze

Deocamdată, programul este în faza de testare, aşa că rezultatele nu sunt precise. Dar reprezentanţii Microsoft spun că algoritmul devine mai bun cu fiecare utilizare. Am testat şi noi programul pentru a vedea dacă personalităţile din România îşi arată sau nu vârsta.

Preşedintele Klaus Iohannis arăta, atunci când a preluat mandatul în decembrie 2014, de 59 de ani, adică cu 4 ani mai mult decât vârsta sa reală, potrivit estimărilor făcute de aplicaţia "How Old.net" a celor de la Microsoft.

În schimb, Traian Băsescu, care părăsea Palatul Cotroceni, părea că are 73 de ani, cu un deceniu peste vârsta adevărată. Mai în vârstă cu 3 ani părea şi Maria Băsescu.

În schimb, programul a estimat vârsta primei doamne Carmen Iohannis la 42 de ani, cu 12 ani mai puţin.

Şi premierul Victor Ponta pare mai îmbătrânit. Aplicaţia Microsoft a considerat că liderul PSD arată de 46 de ani, în timpul recentei vizite în Arabia Saudită, şi nu de 43 de ani, cât are în realitate.

Creierul electronic al Microsoft a fost foarte aproape să ghicească vârsta reală a lui Ion Iliescu. Aplicaţia a estimat că fostul preşedinte are 87 de ani, cu doar doi ani în plus.

În cazul Simonei Halep, algoritmul companiei americane pare să confirme zicala că sportul te menţine tânăr. Tenismena arată de doar 22 de ani, cu doi ani mai tânără decât vârsta din buletin.