Sari la conținut

Aplicație pentru agenții de vânzări

Noi îi ajutăm să își seteze remindere și să atașeze note fiecărei conversații. Aplicația le permite să vizualizeze pe cine trebuie să sune, când și care a fost ultima conversație, spre exemplu, care a fost un istoric al conversației”, spune Adrian Lupău, dezvoltatorul aplicaţiei.

Agenţii de vânzări care folosesc programul au remarcat că îi ajută să câştige încrederea clienţilor.

Nu mai uit să îmi sunt potențialii clienți și, de când folosesc aplicația, oamenii au început să îmi spună „Aaa, chiar ți-ai adus aminte!". De fapt nu eu mi-am adus aminte, ci aplicaţia mi-a adus aminte”, spune Bogdan Băbălău-Maghiar, agent de vânzări.

Şefii agenţilor pot folosi softul pentru a afla cât de mult au muncit subalternii în ziua respectivă.

„Agenții nu mai pierd vremea să completeze rapoarte nesfârșite cu clienții în lucru, întâlniri, contracte semnate și așa mai departe, iar pentru partea de manager e super ușor să vadă cum stă agentul în timp real”, spune Andrei Marinoiu.

Aplicația poate fi descărcată gratuit.