Sari la conținut

Brățara care îţi recunoaşte gesturile

Gabi și Dimitrie sunt elevi în clasa a douăsprezecea la Colegiu naţional „C. D. Loga” din Timişoara. Pasionați de fizică și de informatică, băieţii au început să lucreze la un dispozitiv care să le facă viaţa mai comodă.

Într-o seară stăteam în pat și era becul aprins și chiar îmi era foarte lene să mă dau jos din pat și am zis că asta ar fi o idee bună”, spune Dimitrie Mititelu.

El a scris programul prin care semnalul de la senzorul brățării ajunge la laptop, iar apoi trece printr-un microtransformator spre lampă. De construcția brățării s-a ocupat Gabi.

În primul rând, aici avem senzorul, poate cea mai importantă parte a brățării, de la el primim datele, aici avem creierul, creierul operațiunii”, explică Gabi Băban.

Pornită dintr-o joacă, invenţia băieţilor ar putea fi folosită la scară largă.

„Sunt persoane care din ce în ce mai mult preferă o viață asistată de tehnologie, tot ceea ce ține de automatizarea domestică. Home automate este un domeniu care începe să prindă tot mai mult și în România”, spune Alexandru Iovanovici, asistent universitar la Universitatea Politehnică Timișoara.

Piesele pentru o astfel de brăţară costă în jur de 500 de lei.