Catalog online al arborilor istorici din București

Data publicării:
app

Aventura urbană începe în Piaţa Charles de Gaulle, acolo unde însuşi generalul francez a plantat câţiva brazi care pot trăi până la o mie de ani.

Tot ce avem nevoie ca să descoperim cei mai valoroşi copaci din Capitală este un şi un telefon cu cameră. Trebuie doar să scanăm codul aflat la sfârşitul ghidului, iar acesta ne va arăta locaţia exactă în care se află copacul. După un drum de zece minute pe aleile vechiului parc, ajungem la arborele căutat: un chiparos de baltă.

„Primăvara este de o culoare verde crud, vara este verde, toamna frunzele i se înroşesc şi cad. Este un arbore foarte longeviv, ajunge până la 6.000 de ani”, spune Andreea Răducu-Lefter, iniţiator al proiectului.

Este doar una dintre cele 11 specii incluse în ghid.

„Nu am ajuns încă să îi valorificăm pe toţi. În România sunt cam 500 de specii de răşinoase care trăiesc”, mai spune ea.

Ideea de a inventaria arborii istorici ai Bucureştiului a venit ca o joacă, iar rezultatele au apărut după o muncă asiduă de două luni.

„Este foarte friendly pentru oamenii de rând care nu sunt obişnuiţi cu denumirile ştiinţifice, are şi denumirea populară şi e pe înţelesul tuturor”, adaugă Andreea Răducu-Lefter.

500 de asemenea ghiduri au fost distribuite în mai multe şcoli. Peisagiştii vor să ajute elevii să înveţe într-un mod mai prietenos noţiuni pe care altfel ar trebui le memoreze din manuale.

Rezervația Tâmpa este online

Tehnologia modernă este folosită şi de o asociaţie din Braşov ce a creat un sistem de coduri digitale care îi duce pe turişti în lumea virtuală a rezervaţiei Tâmpa. Procedura este foarte simplă: deschideţi aplicaţia, scanaţi codul şi, cu un singur click, aveţi toate informaţiile care vă trebuie.

„E o idee foarte bună. Aşa ajungem să aflăm mai multe”, spune un turist străin.

În Braşov, codurile pot fi scanate în 50 de autobuze ale Regiei de Transport, în zona centrului istoric, la telecabină şi pe Muntele Tâmpa. Serviciul este gratuit şi poate fi accesat de pe orice smartphone.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri