Sari la conținut

Cum arată stomatologia viitorului

Dentiştii utilizează tot mai des lasere şi analize 3D. Laserul taie selectiv, deci îndepărtează numai ţesuturile bolnave, asta înseamnă că putem realiza o stomatologie minim-invazivă.

Teama de dentist începe să devină istorie, datorită gadget-urilor de ultimă generaţie. De pildă, acest instrument a înlocuit cu succes temuta freză dentară.

Taner Chemal, medic stomatolog Folosind laserul nu mai este nevoie să realizăm anestezie. Ştim foarte bine că există un eşantion de pacienţi care are o fobie de ace, de injecţii, de tratamentul stomatologic.

Varol Curt-Nazar, medic stomatolog Pacienţii ce au beneficiat de un tratament cu laserul sunt mulţumiţi după efectuarea manoperelor şi solicită întotdeauna continuarea tratamentelor prin utilizarea acestei tehnologii.

Şi pacienţii sunt mulţumiţi:  Aproape că n-am simţit nici pe ce dinte se lucra, tocmai pentru că nu se simte absolut nimic, este perfect. 

Ce-i drept, astfel de tratamente costă mai mult decât cele tradiţionale - preţul este cu aproximativ 30% mai mare.

Plasmodentul este o procedură din ce în ce mai folosită la pacienţii vor să aibă un zâmbet perfect - implică prelucrarea sângelui şi utilizarea acestuia în tratamentul diverselor afecţiuni.

Vitalie Mavrodin, medic specialist Chirurgie Orală Folosim această metodă pentru tratarea în primul rând a gingivitelor, adică a inflamţiilor gingivale şi în al doilea rând problema cea mai gravă care se poate trata cu această metodă este parodontoza, boala sec XX si XXI.

În Occident, astfel de metode sunt deja în uz de ceva vreme, în timp ce în România sunt abia la început. Medicii spun însă că aşa arată stomatologia viitorului.