Sari la conținut
News Alert

Huawei dă în judecată Samsung

 

Foto: Gulliver/Getty Images

Huawei a precizat că a decis să acționeze Samsung în justiție la două tribunale, unul din California și altul în Shenzhen, China, în încercarea de a obține despăgubiri pentru utilizarea neautorizată de către telefoanele Samsung a unor licențe ce țin de tehnologiile 4G, sisteme de operare și interfața cu utilizatorul. Huawei a mai informat că vrea să obțină "despăgubiri rezonabile" de la Samsung, dar nu a oferit o cifră precisă.

"Sperăm că Samsung va înceta să ne încalce brevetele și va obține licențele necesare de la Huawei", a declarat președintele departamentului de proprietate intelectuală de la Huawei, Ding Jianxing, citat de Agerpres.

În replică, Samsung a informat că "vom revizui plângerea și vom lua măsurile adecvate pentru a apăra interesele Samsung", fără a oferi alte detalii.

Această acțiune reprezintă o inversare de roluri în condițiile în care până acum firmele chineze erau acuzate de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală. De exemplu, anul trecut Xiaomi Inc a fost obligat să oprească vânzarea de telefoane în India după o plângere vizând încălcarea unor brevete depusă de producătorul suedez de echipamente de telecomunicații Ericsson.

Huawei a informat că anul trecut a investit 59,6 miliarde yuani (9,2 miliarde de dolari) sau 15% din cifra sa de afaceri anual pentru cercetarea și dezvoltarea de noi produse și tehnologii, iar la data de 31 decembrie 2015 avea 50.377 de brevete la nivel global. La rândul său, Samsung avea la dat ade 16 mai un număr de 110.145 de brevete la nivel global iar anul trecut a investit 14.800 miliarde woni (12,45 miliarde de dolari) pentru cercetare&dezvoltare.

Potrivit firmei de cercetare de piață International Data Corporation,Samsung este cel mai mare producător mondial de telefoane mobile, cu o cotă de piață de 24,5% în primul trimestru, urmat de Apple cu o cotă de 15,3% și Huawei cu o cotă de 8,2%.