Sari la conținut

„Înapoi în viitor” a ajuns în prezent. Cum arată realitatea imaginată acum 30 de ani

„Cred că Back to the Future este un film care pentru generaţia copiilor care au trăit în anii 90, chiar şi 80, o să rămână un film de referinţă şi cred că e imposibil să nu consideri că e un film cu o moştenire de cult fantastică”, spune Flavia Negoescu, realizator al emisiunii „2.0”.

„Pe de o parte, pentru că e construit în aşa fel, încât să ne trezească acele emoţii de nostalgie, aşa cum arăta universul în momentul în care eram noi tineri, cât şi datorită faptului că este un film bun. Sunt foarte multe lucruri incredibile în Back to the Future şi faptul că noi le-am trăit şi am trăit evoluţia tehnologiei în ritmul asta, nu ne-a făcut să le sesizăm în momentul în care ele se întâmplau.

Dar cât de bine a intuit regizorul Robert Zemeckis progresul pe parcursul a trei decenii?

„Obiectivul simplu este că Zemeckis își propunea să creeze o lume care avea să se întâmple peste 30 de ani, de la momentul în care a fost făcut filmul, și să o facă astfel încât să combine cu umor, adică să reușeasca prin umor, să fie oarecum vizionar la felul în care va evolua cumva tehnologia, relaţiile interumane...

Toţi suntem obișnuiți să avem un smartphone sau o tabletă la noi și nu avem niciun sentiment de wow! când le vedem, dar dacă stăm să ne gândim că filmul ăsta a apărut în anii 80, când nu exista internet, nu existau telefoane inteligente, tabletele... le luai când erai răcit... și nu era niciun fel de univers tehnologic în jurul nostru, să vedem lucruri precum holograme 3D în imaginea lui Zemeckis, lucruri pe care le avem deja în mod natural în reclame, în concerte, în tot felul de evenimente acum. Sau televizoare cu ecran plat care la momentul respectiv erau o noutate absolută. Televizoarele stăteau pe o măsuţă în mijlocul sufrageriei, erau cam atât de groase, și asta era povestea”, explică Flavia Negoescu.

Unele dintre previziunile echipei „Back to the Future Part 2" s-au adeverit în mod bizar. De exemplu, în film, echipa de baseball Chicago Cubs câştigă campionatul american. În realitate, în cei 107 ani de existenţa, Cubs n-au ocupat prima poziţie niciodată. În prezent, echipa Chicago Cubs este foarte aproape de a cuceri titlul.

De asemenea, creatorii filmului au intuit cu mare precizie că vom fi dependenţi de gadgeturi.

„Din foarte multe puncte de vedere, ei au estimat foarte corect direcţia în care ne-am dezvoltat. Plecând bineînţeles de la faptul că ei și-au imaginat că vom avea un viitor din ce în ce mai tehnologizat și din ce în ce mai dependenţi de toate gadgeturile din jurul nostru”, spune Flavia Negoescu. Și dă un exemplu: acea scenă cu personajele stand la masă, unul pe telefon, unul pe videocall, unul uitându-se la televizorul cu cele 18 ecrane. „Cam asta e de fapt realitatea: imaginea futuristă a unei familii care este absorbită de telefonul mobil, tv și o mică hologramă când stau toţi la masă”, arată Flavia Negoescu.

Videocall-ul şi televizoarele gigantice, cu ecran plat, sunt încă două invenţii pe care creatorii „Back to the Future Part 2" le-au prezis cu acurateţe.

Dacă stăm să ne gândim la ce înseamnă un video-call pentru o generaţie care folosește extrem de mult Skype, Facebook calls, face-time șamd, nu mi se pare nimic special și este o tehnologie cu care noi ne-am obișnuit și a venit foarte natural. Întorcându-ne cumva în viitor, în filmul Back to the Future e o imagine foarte șocantă pentru ei. Nu aveau nici telefoane mobile. Treaba cu videocallingul, care acum e folosită de aproape 15% din utilizatorii de smartphone-uri, atunci era o noutate absolută. La fel cum e și rechinul 3D care iese la cinematograf... Avem nenumărate filme 3D şi experienţa e din ce în ce mai populară. Există foarte multe dezvoltări în ceea ce privește hologramele. Japonezii chiar încearcă să facă niște holograme prin laser cu care să poţi interacţiona și pe care să poţi să le atingi.

Este adevărat: încă nu avem parte de roboţi care plimbă câinii, iar faxurile şi CD-urile sunt complet depăşite. Dar unele obiecte din film au stimulat imaginaţia inventatorilor, care s-au străduit să le aducă la viaţă şi în magazine. Modelul de pantofi de sport cu şireturile care se strâng automat şi haina care îşi ajustează singură mânecile sunt deja produse în ediţii limitate.

Există un prototip similar al adidașilor pe care i-a primit Marty exact când s-a dus înapoi în viitor, cu șireturi care se leagă singure. Acum a fost o ediţie limitată cu ei.

Dar obiectul care i-a fascinat pe toţi este hoverboardul, acel skateboard fără roţi, care pluteşte la câţiva centimetri de sol. Emană o forţă magnetică puternică care reușeşte să distanţeze un obiect de pământ și de forţa magnetică a Pământului. Fără îndoială, hoverboard este acel gadget pe care cumva filmul ne-a făcut să ni-l dorim atât de mult pentru că arată atât de cool. Suntem mai aproape ca niciodată să ni-l cumpărăm. Momentan există două prototipuri dezvoltate. Unul care seamănă mai mult cu o platformă cu drone și celălalt care e un hoverboard în sensul adevărat al cuvântului.

Hoverboardul canadian care a fost inventat și funcţionează pe acest principiu nu merge decât pe o suprafaţă metalică. Nu am reușit încă să creăm un supermagnet de dimensiuni mici ca să avem un hoverboard care să meargă peste tot cum au ei în film. Dar suntem din ce în ce mai aproape, ne asigură Flavia Negoescu.

Cu celelalte invenţii mai avem de aşteptat, deşi sunt pe drum! Oamenii de ştiinţă lucrează la o metodă de a transforma gunoiul în combustibil. Cât despre maşinile zburătoare... Nu putem spune că au o formă de mașină, ci mai degrabă o formă de avion, adică una puţin mai aerodinamică, însă se bazează extrem de mult pe ideea respectivă și în scurt timp, 10-15 ani, e posibil să devină o realitate, asta având în vedere că există mașini care se ridică de pe pistă.

Preţul unui asemenea avion cu două locuri ajunge acum şi la 18.000 de euro. Şi la traficul haotic din marile oraşe, avem nevoie de idei noi pentru a ne deplasa rapid. Un avion micuţ de două locuri cu roţi, cu tren de aterizare, seamănă mai bine cu un avion decât cu o mașină. Ce face să fie mai aproape de mașina zburătoare e dimensiunea extrem de redusă a avionului care poate zbura.

„Back to the Future Part 2" s-a dovedit a fi un film vizionar. Şi chiar dacă are trei decenii, producţia continuă să cucerească noi generaţii cu personajele minunate, umorul şi spiritul jucăuş. Pentru că vechi nu înseamnă şi învechit.